Organizare, Timp, Productivitate

14.01.2020
Azi vreau să vă dau nişte sfaturi sau ponturi pentru a vă pune în ordine viaţa.
Este dovedit ştiinţific că oamenii care au o rutină bine pusă la punct sunt şi oamenii care sunt cei mai de succes.
Dacă îţi place să citeşti cărţi psihologice sau de dezvoltare personală îţi poţi extrage de acolo informaţiile pe care consideri că le poţi pune în practică şi care ţi se potrivesc ţie cel mai bine.


1. Trezitul la 5 dimineaţa: se spune că oamenii care se trezesc devreme sunt cei mai productivi şi sunt înaintea tuturor cu toate lucrurile. În ultima vreme am încercat şi eu să mă trezesc mai devreme, azi chiar m-am trezit la 5 dimineaţa şi vă pot spune că deja am fost la facultate, am susţinut un proiect, am lucrat la altul iar acum, la ora 12:00 scriu acest articol. Încercaţi să vă daţi seama de ora la care creierul vostru funcţionează cel mai bine şi concentraţi-vă timpul astfel încât când se face acea oră, să puteţi să vă ocupaţi de ce este cel mai greu sau cel mai important: fie că vorbim de învăţat, scris, efectuarea unui proiect, răspunderea la nişte mail-uri sau orice altceva important pentru voi.


2. Lista: probabil mulţi dintre voi aţi auzit de termenul " To do list". Ei bine, acesta este extrem de important în viaţa oricui. Eu funcţionez foarte bine cu liste făcute şi încerc să captez într-o listă tot ce am de făcut într-o zi. Este bine să vă faceţi o listă seara ca să aveţi destul timp să vă gândiţi cum să vă menajaţi timpul, iar dimineaţa, când vă treziţi, să vă apucaţi direct de ceea ce aveţi de îndeplinit, fără prea multe piedici. Listele vi le puteţi scrie într-un caiet, jurnal sau chiar pe telefon. Scopul este să aveţi de fiecare dată în cap sau în scris lucrurile pe care urmează să le faceţi.


3. Prioritizarea activităţilor: este foarte important să vă ocupaţi mai întâi de lucrurile cele mai importante şi urgente. Nu lăsa totul pe ultimul moment şi încearcă atunci când te apuci de un lucru să îl duci până la capăt şi să nu întrerupi acea activitate cu altele mai neimportante sau altele care necesită şi ele un anumit timp şi concentrare.


4. Eliminarea oricărui obiect care te poate distrage: toţi ştim că telefonul este cel care te poate distrage în fiecare moment. Fie că scri şi nu mai ai chef sau te-ai plictisit, apelezi cu încredere la telefon şi astfel pierzi timpul acordat anumitei activităţi. Aşadar, când te apuci de un lucru, lasă telefonul altundeva, departe de tine şi pe silenţios şi încearcă să revi asupra lui doar dacă este ceva important sau doar când ai terminat ceea ce ţi-ai pus în cap.


5. Curăţenia la spaţiul/camera de lucru: curăţenia este foarte importantă în momentul în care trebuie să îndeplineşti un scop. Eu, spre exemplu, nu mă pot apuca de făcut mâncare dacă am vase nespălate sau nu mă pot ocupa de scris dacă pe birou am o dezordine totală. Aşadar, curăţenia, înainte de toate şi o să vedeţi cât de bine este şi cum organizarea la locul în care munciţi vă poate da impresia şi de organizare şi linişte mintală. Încercaţi!


6. Lasă mândria şi cere ajutorul: ultimul pont dar şi cel mai important este să ceri ajutorul atunci când ai nevoie, atunci când simţi că nu mai poţi şi nu mai faci faţă. Fie că îţi suni un prieten sau că îţi suni părinţii ori un coleg, încearcă să obţii ajutor atunci când te simţi depăşit de situaţie. Atât material cât şi psihic, o vorbă bună, un împrumut sau un ajutor fizic este oricând bine venit. Nu toţi ne-am născuţi învăţaţi şi nu avem puteri infinite să facem faţă tuturor lucrurilor!


Acestea au fost ponturile esenţiale pe care am vrut să vi le dau. Ştiu că urmează o sesiune la facultate, un nou semestru la şcoală sau un nou început de an de muncă. Câteva idei de productivitate sunt esenţiale pentru fiecare persoană.


Vă aştept pe instagramul, mail-ul sau facebook-ul paginii. Conturile le găsiţi la secţiunea " Contact".


© 2019 LifeStyle. Toate drepturile rezervate.
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți